Cum putem crea un scenariu nou pentru viața noastră prin NeuroGrafica
Ce se întâmplă când încetăm să mai privim rezultatul ca pe o destinație finală și începem să explorăm ceea ce devine posibil după atingerea lui?
Există o întrebare care mă preocupă de ceva vreme și care, aparent, pare foarte simplă: Ce se află dincolo de rezultatul pe care ni-l dorim?
Am observat, atât în lucrul cu oamenii, cât și în propriile experiențe, cât de multă energie investim în atingerea unui obiectiv. Ne gândim la el, îl analizăm, îl vizualizăm, construim strategii, căutăm resurse, încercăm să depășim obstacole.
Uneori îl dorim atât de mult, încât ajungem să ne organizăm întreaga viață în jurul lui.
Vrem o relație armonioasă, o schimbare profesională, o situație financiară mai bună, sănătate, echilibru interior, recunoaștere sau pur și simplu liniște.
Și undeva, în mintea noastră, se instalează o promisiune:
Când voi obține acel lucru, voi fi bine.
Numai că viața mi-a arătat de multe ori că lucrurile nu funcționează chiar așa.
Am întâlnit oameni care au obținut ceea ce și-au dorit, dar nu au știut să se bucure de rezultat. Oameni care, imediat după o reușită, au început să caute următorul obiectiv, ca și cum ceea ce tocmai realizaseră nu mai avea suficientă valoare.
Și am întâlnit oameni care, deși aveau resurse reale pentru a face o schimbare, rămâneau blocați în povestea imposibilității.
Aici am început să mă întreb dacă, uneori, nu cumva problema este chiar felul în care ne raportăm la rezultat.
Când rezultatul devine o condiție pentru a fi bine
Din perspectivă psihologică, există o diferență importantă între a avea un obiectiv și a ne condiționa valoarea personală de atingerea lui.
Una este să spun: „Îmi doresc să reușesc”.
Și cu totul altceva este să cred: „Dacă nu reușesc, înseamnă că nu sunt suficient de bun”.
În prima situație, obiectivul poate deveni o sursă de motivație. În a doua, se poate transforma într-o sursă permanentă de presiune.
Uneori, această presiune are rădăcini vechi.
Poate am învățat în copilărie că suntem apreciați atunci când avem rezultate bune. Că primim atenție când performăm, când suntem ascultători, când îndeplinim așteptările celorlalți.
Fără să realizăm, putem ajunge să asociem reușita cu acceptarea, iar nereușita cu respingerea.
În psihologie, vorbim despre valoarea de sine condiționată, situația în care felul în care ne apreciem depinde excesiv de performanțe, validare sau succes.
Iar de aici apare o capcană interesantă: nu mai urmărim doar un rezultat, ci încercăm să obținem, prin acel rezultat, confirmarea propriei valori.
Ne spunem că vom avea încredere în noi după ce vom demonstra ceva. Că ne vom relaxa după ce vom realiza tot ce ne-am propus. Că ne vom permite să fim fericiți abia după ce vom ajunge undeva.
Dar dacă ne-am putea construi o relație diferită cu obiectivele noastre?
Dacă am putea urmări un rezultat fără să devenim prizonierii lui?
Ce se întâmplă când mintea vede doar obstacolul
Să ne imaginăm o persoană care își dorește să înceapă un proiect profesional.
Are cunoștințe, experiență, poate chiar oameni care ar putea să o sprijine.
Și totuși, de fiecare dată când se gândește la proiect, apar aceleași întrebări:
Dacă nu reușesc?
Dacă nu sunt pregătită?
Dacă pierd bani?
Dacă ceilalți mă judecă?
Observați ceva?
În mintea ei, scenariul este deja construit. Doar că este un scenariu al dificultăților.
Asta nu înseamnă că riscurile nu sunt reale sau că trebuie ignorate. Înseamnă că atenția poate ajunge să selecteze aproape exclusiv informațiile care confirmă posibilitatea eșecului.
Din perspectiva psihologiei cognitive, așteptările și convingerile noastre influențează felul în care interpretăm informațiile și posibilitățile pe care le observăm.
Dacă mă aștept să nu reușesc, pot interpreta fiecare dificultate ca pe o confirmare a neputinței mele.
Dacă îmi permit să explorez și un scenariu favorabil, pot începe să identific resurse și variante de acțiune pe care înainte le treceam cu vederea.
Atenție însă: a imagina o posibilitate nu înseamnă a garanta realizarea ei.
Diferența apare atunci când folosim imaginația pentru a ne lărgi perspectiva și pentru a construi acțiuni concrete.
Și exact aici vreau să aduc în discuție NeuroGrafica.
NeuroGrafica – când gândurile, emoțiile și posibilitățile capătă formă
Pentru mine, NeuroGrafica este mai mult decât un desen.
Este un mod de a mă opri din agitația gândurilor, de a observa ce se petrece în interiorul meu și de a da o formă vizibilă unor lucruri care, altfel, rămân greu de exprimat.
Când lucrez cu un algoritm neurografic, nu mă interesează doar imaginea finală.
Mă interesează procesul.
Ce simt când reprezint o situație?
Ce gânduri apar?
Unde întâmpin rezistență?
Ce asocieri se nasc?
Ce încep să observ diferit?
Linia, forma, culoarea și relația dintre elemente devin instrumente prin care pot explora o temă.
Nu privesc desenul ca pe un test care îmi dezvăluie automat subconștientul și nici ca pe o garanție că realitatea se va modifica după dorința mea.
Îl folosesc ca pe un spațiu de reflecție, imaginație, conștientizare și reorganizare a propriei perspective.
Iar desenul pe care îl vedeți în imaginea acestui articol a fost realizat tocmai pornind de la tema „Dincolo de rezultat – crearea unui scenariu nou”.
Am vrut să explorez nu doar cum se poate ajunge la un obiectiv, ci și ceea ce devine posibil după ce obiectivul este considerat, la nivel imaginar, deja îndeplinit.
Mi s-a părut o schimbare de perspectivă extraordinar de interesantă.
Pentru că majoritatea exercițiilor de planificare se opresc la întrebarea „Cum ating rezultatul?”.
Eu am vrut să merg mai departe.
Scenariul nou începe cu realitatea prezentului
Într-un proces de lucru inspirat de această abordare, primul pas nu este să ne proiectăm într-un viitor ideal.
Este să vedem unde ne aflăm acum.
Și nu mă refer doar la circumstanțele exterioare.
Mă refer la întregul nostru context interior.
Ce cred despre mine în raport cu obiectivul meu? Ce emoții apar când mă gândesc la el? Ce simt în corp? Sunt entuziasmată, tensionată, nesigură, curioasă?
Există o diferență între ceea ce spun că îmi doresc și ceea ce sunt pregătită să fac pentru acel rezultat?
Uneori descoperim că dorința noastră este autentică, dar este însoțită de teamă.
Alteori ne dăm seama că urmărim un obiectiv pentru că așa consideră ceilalți că ar trebui să trăim.
Și mai există situațiile în care dorim ceva, dar o parte din noi se teme de schimbările care ar urma după obținerea acelui lucru.
Spre exemplu, cineva își dorește vizibilitate profesională, dar se teme să fie judecat. Își dorește succes, însă asociază succesul cu pierderea libertății sau cu responsabilități pe care nu știe dacă le poate gestiona.
Așadar, înainte să construim un scenariu nou, avem nevoie să observăm scenariul în care trăim deja.
Nu pentru a-l judeca, ci pentru a-l înțelege.
Nu putem alege conștient ce vrem să schimbăm dacă nu începem prin a vedea ceea ce există.
Resursele – ceea ce avem, dar nu întotdeauna vedem
Una dintre etapele care îmi plac foarte mult în lucrul neurografic este explorarea resurselor.
Pentru că atunci când suntem preocupați de ceea ce ne lipsește, putem pierde din vedere ceea ce avem deja.
Resursele nu înseamnă doar bani, informații sau oportunități.
Pot însemna experiență, răbdare, creativitate, relații, capacitatea de a învăța, curajul de a cere ajutor, timpul pe care îl putem organiza diferit.
Uneori, chiar experiențele care nu ne-au adus rezultatele dorite pot deveni resurse.
Poate am învățat să recunoaștem mai repede o situație nepotrivită. Poate știm acum să punem limite. Poate o încercare anterioară ne-a arătat ce strategie nu funcționează.
Într-un desen, toate aceste resurse pot primi reprezentări simbolice.
Cercuri, forme, relații, culori, conexiuni.
Important nu este că o anumită formă ar avea, în mod universal, o semnificație psihologică precisă, ci sensul pe care persoana îl atribuie acelei forme în propriul proces.
Iar pe măsură ce reprezentăm resursele, putem începe să le vedem ca parte a unui sistem.
Nu mai sunt doar lucruri separate, ci posibilități care se pot susține reciproc.
Și apare o altă întrebare:
Dacă aș folosi ceea ce am deja, ce pas aș putea face chiar acum?
Ce mă oprește și ce încearcă să protejeze acea parte din mine?
Aici lucrurile devin mai sensibile.
Pentru că nu toate obstacolele sunt exterioare.
Uneori, între noi și rezultatul dorit se află convingeri, experiențe emoționale, frici sau conflicte interioare.
Ne dorim schimbarea, dar ne sperie necunoscutul.
Ne dorim independență, dar avem nevoie de siguranță.
Ne dorim să fim văzuți, dar ne temem de critică.
Și poate cea mai interesantă întrebare nu este doar „Ce mă blochează?”, ci:
„Ce încearcă să protejeze în mine această rezistență?”
De exemplu, amânarea unui proiect poate să nu fie doar lipsă de disciplină. Uneori poate fi legată de perfecționism sau de teama evaluării.
Refuzul unei oportunități poate avea în spate o nevoie de predictibilitate.
Iar dificultatea de a face o schimbare poate reflecta conflictul dintre două nevoi importante.
În procesul de desen, putem reprezenta aceste tensiuni și explora relațiile dintre ele.
Nu este vorba despre a elimina forțat frica sau despre a transforma fiecare rezistență într-o problemă care trebuie învinsă.
Este vorba despre a înțelege ce informație ne aduce.
Pentru că uneori rezistența indică o teamă care merită lucrată, iar alteori ne semnalează un risc real sau o nevoie care trebuie respectată.
Rezultatul – ce îmi doresc cu adevărat?
Ajungem în punctul în care reprezentăm rezultatul.
Dar aici apare încă o nuanță.
De multe ori știm să descriem ceea ce vrem să obținem, fără să știm foarte clar ce semnificație are acel lucru pentru noi.
Să spunem că îmi doresc să am propria afacere.
De ce?
Pentru bani?
Pentru libertate?
Pentru recunoaștere?
Pentru a crea ceva?
Pentru a simți că pot decide singură?
Sau îmi doresc o relație.
Ce caut, de fapt, în acea relație?
Siguranță? Apartenență? Intimitate? Susținere? Confirmarea că merit să fiu iubită?
Aceste întrebări pot schimba radical felul în care privim rezultatul.
Uneori descoperim că există mai multe modalități de a ne împlini nevoia profundă decât cea pe care ne-am fixat inițial.
Alteori realizăm că obiectivul rămâne important, dar nu mai trebuie să poarte întreaga responsabilitate pentru fericirea noastră.
Și aici începe partea care m-a inspirat să dezvolt această temă.
Dincolo de rezultat – ce se întâmplă dacă îl consider deja atins?
Imaginați-vă pentru un moment că rezultatul vostru a fost obținut.
Nu trebuie să demonstrați cum.
Nu trebuie să explicați fiecare etapă.
Este un exercițiu de imaginație, nu o afirmație despre realitatea prezentă.
Ați reușit.
Acum ce?
Aceasta este întrebarea pe care vreau să o explorăm.
Pentru că atunci când considerăm, în mod imaginar, că rezultatul a fost deja atins, putem elibera temporar atenția de preocuparea exclusivă pentru atingerea lui.
Și începem să explorăm ceea ce urmează.
Ce s-a schimbat în viața mea?
Cum mă raportez la mine?
Ce relații se transformă?
Ce responsabilități noi apar?
Ce alte dorințe devin vizibile?
Ce aleg să construiesc mai departe?
Poate descopăr că rezultatul pe care îl urmăream era doar o etapă într-un proces mult mai amplu.
Poate îmi dau seama că succesul dorit aduce și provocări pentru care trebuie să mă pregătesc.
Sau poate observ că unele dintre emoțiile pe care le așteptam de la rezultat pot fi cultivate, într-o anumită măsură, chiar din prezent.
Aici nu mai vorbim doar despre vizualizarea succesului.
Vorbim despre explorarea consecințelor, a semnificației și a posibilităților care apar după el.
În psihologia motivației există o distincție importantă între simpla fantezie pozitivă și folosirea imaginației împreună cu evaluarea obstacolelor și planificarea acțiunilor. Cercetările asupra contrastului mental și planurilor de tip „dacă–atunci” arată că integrarea viitorului dorit cu realitatea prezentă poate susține urmărirea obiectivelor.
De aceea, în acest tip de exercițiu, nu mă opresc la imaginea frumoasă a reușitei.
Mă întorc apoi la prezent și mă întreb ce pot construi concret pentru a mă apropia de ea.
Ce se poate schimba la nivelul proceselor mentale?
Aici vreau să fac o diferențiere importantă.
Uneori auzim că subconștientul nu face diferența între realitate și imaginație sau că, dacă ne reprezentăm suficient de intens rezultatul, creierul îl va considera deja realizat.
Lucrurile sunt mai complexe.
Creierul poate utiliza unele rețele și procese comune când ne imaginăm o experiență și când o trăim, dar asta nu înseamnă că orice scenariu imaginat este înregistrat ca fapt real.
Imaginația mentală poate influența emoțiile, așteptările, atenția și pregătirea pentru acțiune.
Iar atunci când construim în minte un scenariu viitor, putem combina informații din experiențele trecute cu posibilități noi.
Acest lucru este important pentru învățare, anticipare și planificare.
În cazul unui proces neurografic, desenul poate oferi o modalitate suplimentară de a susține reflecția.
În loc să mă limitez la o succesiune de gânduri, îmi reprezint simbolic experiența. O pot observa, modifica, reorganiza și explora din perspective diferite.
Nu înseamnă că un desen modifică automat structurile neuronale într-un mod specific sau că un algoritm garantează schimbări în subconștient. Pentru asemenea afirmații ar fi necesare dovezi științifice directe.
Dar procesul poate deveni o experiență personală de clarificare, creativitate și conștientizare.
Iar acest lucru, pentru mine, are valoare.
Dincolo de rezultat se află și efectele pe care nu le-am anticipat
Aș vrea să ne oprim puțin aici.
Pentru că atunci când ne imaginăm un rezultat, avem tendința să vedem mai ales partea lui plăcută.
Dacă îmi doresc o promovare, mă gândesc la satisfacție, recunoaștere, venituri mai mari.
Dar poate promovarea aduce și un program diferit, mai multă responsabilitate, mai puțin timp liber.
Dacă îmi doresc să mă mut într-un alt oraș, văd libertatea, noul început, posibilitățile.
Dar cum voi gestiona distanța față de oamenii dragi? Cum îmi voi construi o nouă rețea de sprijin?
Dacă îmi doresc o relație, mă gândesc la iubire și apropiere.
Dar sunt pregătită pentru vulnerabilitatea, comunicarea și responsabilitatea emoțională pe care le presupune?
Uneori nu ne temem doar că nu vom obține ceea ce dorim.
Ne putem teme, fără să realizăm pe deplin, și de ceea ce s-ar putea schimba dacă reușim.
De aceea, explorarea a ceea ce se află dincolo de rezultat poate fi atât de valoroasă.
Ne permite să privim obiectivul într-un context mai larg.
Nu doar ca pe o recompensă, ci ca pe începutul unei noi etape de viață.
Un exercițiu de explorare: cum îți poți imagina propriul scenariu nou
Dacă tema aceasta rezonează cu tine, îți propun un exercițiu de reflecție pe care îl poți face chiar acum.
Nu este reproducerea unui algoritm oficial de NeuroGrafica, ci o explorare personală inspirată de felul în care lucrez cu această temă.
Ia o foaie și câteva culori.
Alege un obiectiv important pentru tine, unul care te preocupă în această perioadă.
Prezentul
Reprezintă printr-o formă locul în care simți că te afli acum.
Întreabă-te:
Unde sunt?
Ce simt?
Ce știu despre situația mea?
Ce nu vreau să văd?
Resursele
Adaugă forme care să reprezinte ceea ce ai deja la dispoziție.
Ce mă susține? Ce calități am? La cine pot apela? Ce experiențe mă pot ajuta?
Obstacolele
Reprezintă ceea ce percepi că stă între tine și obiectiv.
Ce mă oprește? Ce mă sperie? Care sunt riscurile reale? Ce convingeri ar merita să examinez?
Rezultatul
Reprezintă obiectivul ca și cum ar fi fost deja atins.
Cum arată această experiență? Ce înseamnă pentru mine? Ce simt când mă imaginez acolo?
Efectele rezultatului
Acum privește mai departe.
Ce se schimbă în viața mea? Ce câștig? Ce responsabilități apar? Ce aș putea pierde? Ce va trebui să învăț?
Dincolo de rezultat
Continuă desenul dincolo de forma care reprezintă obiectivul.
Ce alte posibilități apar? Ce pot construi mai departe? Ce parte din mine ar avea ocazia să se exprime?
Nu te grăbi să găsești răspunsurile.
Uneori, întrebările sunt mai valoroase decât primul răspuns pe care ni-l oferim.
Întoarcerea în prezent
Privește desenul în ansamblu și întreabă-te:
Care este primul pas realist pe care îl pot face în următoarele zile?
Ce resursă pot activa?
Și ce aș putea face diferit dacă nu mi-aș mai condiționa valoarea personală de reușită?
Acest ultim pas mi se pare esențial.
Pentru că un scenariu nou nu se construiește doar imaginându-l, ci și prin alegerile și acțiunile pe care începem să le facem.
Și dacă rezultatul nu mai este finalul poveștii?
Privind desenul meu, mă gândesc că poate una dintre cele mai mari limitări pe care ni le construim este să considerăm că viața începe abia după ce obținem ceva.
După ce slăbim.
După ce câștigăm suficient.
După ce întâlnim omul potrivit.
După ce terminăm un curs.
După ce devenim cine credem că ar trebui să fim.
Și în tot acest timp, cine are grijă de omul care suntem astăzi?
De emoțiile lui, de nevoile lui, de corpul lui, de viața care se întâmplă chiar acum?
Am ajuns să cred că rezultatele sunt importante, dar nu ar trebui să devină singurele dovezi ale valorii noastre.
Iar ideea de a privi dincolo de rezultat îmi oferă un alt mod de a mă raporta la viitor.
Nu mai văd obiectivul ca pe o linie de sosire după care totul se oprește.
Îl văd ca pe o poartă.
Dincolo de ea pot exista alte experiențe, alte alegeri, alte provocări, alte versiuni posibile ale propriei vieți.
Și poate că ceea ce caut nu este doar să ating un anumit rezultat.
Poate caut să îmi dau voie să trăiesc altfel.
Să am mai multă încredere.
Să nu mai amân bucuria.
Să îmi folosesc resursele.
Să îndrăznesc să construiesc o viață în care obiectivele să mă inspire, nu să mă țină captivă.
Pentru mine, aceasta este adevărata invitație a temei „Dincolo de rezultat”.
Să explorez viitorul fără să mă desprind de prezent.
Să folosesc imaginația fără să pierd contactul cu realitatea.
Să creez scenarii noi, dar să îmi asum și pașii necesari pentru a le transforma în experiențe trăite.
Și, mai ales, să nu uit că omul care parcurge drumul este la fel de important ca obiectivul spre care se îndreaptă.
O ultimă întrebare
Dacă ai închide ochii pentru câteva clipe și ți-ai imagina că ai obținut deja ceea ce îți dorești atât de mult…
Dacă nu ar mai trebui să demonstrezi nimic, să convingi pe nimeni sau să îți justifici propria valoare…
Ce ai descoperi dincolo de rezultat?
Poate un obiectiv nou.
Poate o libertate pe care nu ți-ai permis să o imaginezi.
Poate o nevoie profundă pe care ai ignorat-o.
Sau poate ai descoperi că o parte din ceea ce cauți în viitor merită să primească un loc în viața ta chiar de astăzi.
Pentru că, uneori, nu avem nevoie doar de un drum nou.
Avem nevoie să ne dăm voie să imaginăm o poveste care continuă și după ce am ajuns acolo unde credeam că se termină.
NeuroGrafica este prezentată aici ca metodă de expresie și explorare personală. Beneficiile generale ale activităților artistice și ale imaginației mentale nu demonstrează automat eficiența clinică a unui anumit algoritm neurografic. Exercițiul propus nu înlocuiește psihoterapia sau îngrijirea medicală atunci când acestea sunt necesare.
Ce se întâmplă când încetăm să mai privim rezultatul ca pe o destinație finală și începem să explorăm ceea ce devine posibil după atingerea lui?
Există o întrebare care mă preocupă de ceva vreme și care, aparent, pare foarte simplă: Ce se află dincolo de rezultatul pe care ni-l dorim?
Am observat, atât în lucrul cu oamenii, cât și în propriile experiențe, cât de multă energie investim în atingerea unui obiectiv. Ne gândim la el, îl analizăm, îl vizualizăm, construim strategii, căutăm resurse, încercăm să depășim obstacole.
Uneori îl dorim atât de mult, încât ajungem să ne organizăm întreaga viață în jurul lui.
Vrem o relație armonioasă, o schimbare profesională, o situație financiară mai bună, sănătate, echilibru interior, recunoaștere sau pur și simplu liniște.
Și undeva, în mintea noastră, se instalează o promisiune:
Când voi obține acel lucru, voi fi bine.
Numai că viața mi-a arătat de multe ori că lucrurile nu funcționează chiar așa.
Am întâlnit oameni care au obținut ceea ce și-au dorit, dar nu au știut să se bucure de rezultat. Oameni care, imediat după o reușită, au început să caute următorul obiectiv, ca și cum ceea ce tocmai realizaseră nu mai avea suficientă valoare.
Și am întâlnit oameni care, deși aveau resurse reale pentru a face o schimbare, rămâneau blocați în povestea imposibilității.
Aici am început să mă întreb dacă, uneori, nu cumva problema este chiar felul în care ne raportăm la rezultat.
Când rezultatul devine o condiție pentru a fi bine
Din perspectivă psihologică, există o diferență importantă între a avea un obiectiv și a ne condiționa valoarea personală de atingerea lui.
Una este să spun: „Îmi doresc să reușesc”.
Și cu totul altceva este să cred: „Dacă nu reușesc, înseamnă că nu sunt suficient de bun”.
În prima situație, obiectivul poate deveni o sursă de motivație. În a doua, se poate transforma într-o sursă permanentă de presiune.
Uneori, această presiune are rădăcini vechi.
Poate am învățat în copilărie că suntem apreciați atunci când avem rezultate bune. Că primim atenție când performăm, când suntem ascultători, când îndeplinim așteptările celorlalți.
Fără să realizăm, putem ajunge să asociem reușita cu acceptarea, iar nereușita cu respingerea.
În psihologie, vorbim despre valoarea de sine condiționată, situația în care felul în care ne apreciem depinde excesiv de performanțe, validare sau succes.
Iar de aici apare o capcană interesantă: nu mai urmărim doar un rezultat, ci încercăm să obținem, prin acel rezultat, confirmarea propriei valori.
Ne spunem că vom avea încredere în noi după ce vom demonstra ceva. Că ne vom relaxa după ce vom realiza tot ce ne-am propus. Că ne vom permite să fim fericiți abia după ce vom ajunge undeva.
Dar dacă ne-am putea construi o relație diferită cu obiectivele noastre?
Dacă am putea urmări un rezultat fără să devenim prizonierii lui?
Ce se întâmplă când mintea vede doar obstacolul
Să ne imaginăm o persoană care își dorește să înceapă un proiect profesional.
Are cunoștințe, experiență, poate chiar oameni care ar putea să o sprijine.
Și totuși, de fiecare dată când se gândește la proiect, apar aceleași întrebări:
Dacă nu reușesc? Dacă nu sunt pregătită? Dacă pierd bani? Dacă ceilalți mă judecă?
Observați ceva?
În mintea ei, scenariul este deja construit. Doar că este un scenariu al dificultăților.
Asta nu înseamnă că riscurile nu sunt reale sau că trebuie ignorate. Înseamnă că atenția poate ajunge să selecteze aproape exclusiv informațiile care confirmă posibilitatea eșecului.
Din perspectiva psihologiei cognitive, așteptările și convingerile noastre influențează felul în care interpretăm informațiile și posibilitățile pe care le observăm.
Dacă mă aștept să nu reușesc, pot interpreta fiecare dificultate ca pe o confirmare a neputinței mele.
Dacă îmi permit să explorez și un scenariu favorabil, pot începe să identific resurse și variante de acțiune pe care înainte le treceam cu vederea.
Atenție însă: a imagina o posibilitate nu înseamnă a garanta realizarea ei.
Diferența apare atunci când folosim imaginația pentru a ne lărgi perspectiva și pentru a construi acțiuni concrete.
Și exact aici vreau să aduc în discuție NeuroGrafica.
NeuroGrafica – când gândurile, emoțiile și posibilitățile capătă formă
Pentru mine, NeuroGrafica este mai mult decât un desen.
Este un mod de a mă opri din agitația gândurilor, de a observa ce se petrece în interiorul meu și de a da o formă vizibilă unor lucruri care, altfel, rămân greu de exprimat.
Când lucrez cu un algoritm neurografic, nu mă interesează doar imaginea finală.
Mă interesează procesul.
Ce simt când reprezint o situație? Ce gânduri apar? Unde întâmpin rezistență? Ce asocieri se nasc? Ce încep să observ diferit?
Linia, forma, culoarea și relația dintre elemente devin instrumente prin care pot explora o temă.
Nu privesc desenul ca pe un test care îmi dezvăluie automat subconștientul și nici ca pe o garanție că realitatea se va modifica după dorința mea.
Îl folosesc ca pe un spațiu de reflecție, imaginație, conștientizare și reorganizare a propriei perspective.
Iar desenul pe care îl vedeți în imaginea acestui articol a fost realizat tocmai pornind de la tema „Dincolo de rezultat – crearea unui scenariu nou”.
Am vrut să explorez nu doar cum se poate ajunge la un obiectiv, ci și ceea ce devine posibil după ce obiectivul este considerat, la nivel imaginar, deja îndeplinit.
Mi s-a părut o schimbare de perspectivă extraordinar de interesantă.
Pentru că majoritatea exercițiilor de planificare se opresc la întrebarea „Cum ating rezultatul?”.
Eu am vrut să merg mai departe.
Scenariul nou începe cu realitatea prezentului
Într-un proces de lucru inspirat de această abordare, primul pas nu este să ne proiectăm într-un viitor ideal.
Este să vedem unde ne aflăm acum.
Și nu mă refer doar la circumstanțele exterioare.
Mă refer la întregul nostru context interior.
Ce cred despre mine în raport cu obiectivul meu? Ce emoții apar când mă gândesc la el? Ce simt în corp? Sunt entuziasmată, tensionată, nesigură, curioasă?
Există o diferență între ceea ce spun că îmi doresc și ceea ce sunt pregătită să fac pentru acel rezultat?
Uneori descoperim că dorința noastră este autentică, dar este însoțită de teamă.
Alteori ne dăm seama că urmărim un obiectiv pentru că așa consideră ceilalți că ar trebui să trăim.
Și mai există situațiile în care dorim ceva, dar o parte din noi se teme de schimbările care ar urma după obținerea acelui lucru.
Spre exemplu, cineva își dorește vizibilitate profesională, dar se teme să fie judecat. Își dorește succes, însă asociază succesul cu pierderea libertății sau cu responsabilități pe care nu știe dacă le poate gestiona.
Așadar, înainte să construim un scenariu nou, avem nevoie să observăm scenariul în care trăim deja.
Nu pentru a-l judeca, ci pentru a-l înțelege.
Nu putem alege conștient ce vrem să schimbăm dacă nu începem prin a vedea ceea ce există.
Resursele – ceea ce avem, dar nu întotdeauna vedem
Una dintre etapele care îmi plac foarte mult în lucrul neurografic este explorarea resurselor.
Pentru că atunci când suntem preocupați de ceea ce ne lipsește, putem pierde din vedere ceea ce avem deja.
Resursele nu înseamnă doar bani, informații sau oportunități.
Pot însemna experiență, răbdare, creativitate, relații, capacitatea de a învăța, curajul de a cere ajutor, timpul pe care îl putem organiza diferit.
Uneori, chiar experiențele care nu ne-au adus rezultatele dorite pot deveni resurse.
Poate am învățat să recunoaștem mai repede o situație nepotrivită. Poate știm acum să punem limite. Poate o încercare anterioară ne-a arătat ce strategie nu funcționează.
Într-un desen, toate aceste resurse pot primi reprezentări simbolice.
Cercuri, forme, relații, culori, conexiuni.
Important nu este că o anumită formă ar avea, în mod universal, o semnificație psihologică precisă, ci sensul pe care persoana îl atribuie acelei forme în propriul proces.
Iar pe măsură ce reprezentăm resursele, putem începe să le vedem ca parte a unui sistem.
Nu mai sunt doar lucruri separate, ci posibilități care se pot susține reciproc.
Și apare o altă întrebare:
Dacă aș folosi ceea ce am deja, ce pas aș putea face chiar acum?
Ce mă oprește și ce încearcă să protejeze acea parte din mine?
Aici lucrurile devin mai sensibile.
Pentru că nu toate obstacolele sunt exterioare.
Uneori, între noi și rezultatul dorit se află convingeri, experiențe emoționale, frici sau conflicte interioare.
Ne dorim schimbarea, dar ne sperie necunoscutul.
Ne dorim independență, dar avem nevoie de siguranță.
Ne dorim să fim văzuți, dar ne temem de critică.
Și poate cea mai interesantă întrebare nu este doar „Ce mă blochează?”, ci:
„Ce încearcă să protejeze în mine această rezistență?”
De exemplu, amânarea unui proiect poate să nu fie doar lipsă de disciplină. Uneori poate fi legată de perfecționism sau de teama evaluării.
Refuzul unei oportunități poate avea în spate o nevoie de predictibilitate.
Iar dificultatea de a face o schimbare poate reflecta conflictul dintre două nevoi importante.
În procesul de desen, putem reprezenta aceste tensiuni și explora relațiile dintre ele.
Nu este vorba despre a elimina forțat frica sau despre a transforma fiecare rezistență într-o problemă care trebuie învinsă.
Este vorba despre a înțelege ce informație ne aduce.
Pentru că uneori rezistența indică o teamă care merită lucrată, iar alteori ne semnalează un risc real sau o nevoie care trebuie respectată.
Rezultatul – ce îmi doresc cu adevărat?
Ajungem în punctul în care reprezentăm rezultatul.
Dar aici apare încă o nuanță.
De multe ori știm să descriem ceea ce vrem să obținem, fără să știm foarte clar ce semnificație are acel lucru pentru noi.
Să spunem că îmi doresc să am propria afacere.
De ce?
Pentru bani? Pentru libertate? Pentru recunoaștere? Pentru a crea ceva? Pentru a simți că pot decide singură?
Sau îmi doresc o relație.
Ce caut, de fapt, în acea relație?
Siguranță? Apartenență? Intimitate? Susținere? Confirmarea că merit să fiu iubită?
Aceste întrebări pot schimba radical felul în care privim rezultatul.
Uneori descoperim că există mai multe modalități de a ne împlini nevoia profundă decât cea pe care ne-am fixat inițial.
Alteori realizăm că obiectivul rămâne important, dar nu mai trebuie să poarte întreaga responsabilitate pentru fericirea noastră.
Și aici începe partea care m-a inspirat să dezvolt această temă.
Dincolo de rezultat – ce se întâmplă dacă îl consider deja atins?
Imaginați-vă pentru un moment că rezultatul vostru a fost obținut.
Nu trebuie să demonstrați cum.
Nu trebuie să explicați fiecare etapă.
Este un exercițiu de imaginație, nu o afirmație despre realitatea prezentă.
Ați reușit.
Acum ce?
Aceasta este întrebarea pe care vreau să o explorăm.
Pentru că atunci când considerăm, în mod imaginar, că rezultatul a fost deja atins, putem elibera temporar atenția de preocuparea exclusivă pentru atingerea lui.
Și începem să explorăm ceea ce urmează.
Ce s-a schimbat în viața mea?
Cum mă raportez la mine?
Ce relații se transformă?
Ce responsabilități noi apar?
Ce alte dorințe devin vizibile?
Ce aleg să construiesc mai departe?
Poate descopăr că rezultatul pe care îl urmăream era doar o etapă într-un proces mult mai amplu.
Poate îmi dau seama că succesul dorit aduce și provocări pentru care trebuie să mă pregătesc.
Sau poate observ că unele dintre emoțiile pe care le așteptam de la rezultat pot fi cultivate, într-o anumită măsură, chiar din prezent.
Aici nu mai vorbim doar despre vizualizarea succesului.
Vorbim despre explorarea consecințelor, a semnificației și a posibilităților care apar după el.
În psihologia motivației există o distincție importantă între simpla fantezie pozitivă și folosirea imaginației împreună cu evaluarea obstacolelor și planificarea acțiunilor. Cercetările asupra contrastului mental și planurilor de tip „dacă–atunci” arată că integrarea viitorului dorit cu realitatea prezentă poate susține urmărirea obiectivelor.
De aceea, în acest tip de exercițiu, nu mă opresc la imaginea frumoasă a reușitei.
Mă întorc apoi la prezent și mă întreb ce pot construi concret pentru a mă apropia de ea.
Ce se poate schimba la nivelul proceselor mentale?
Aici vreau să fac o diferențiere importantă.
Uneori auzim că subconștientul nu face diferența între realitate și imaginație sau că, dacă ne reprezentăm suficient de intens rezultatul, creierul îl va considera deja realizat.
Lucrurile sunt mai complexe.
Creierul poate utiliza unele rețele și procese comune când ne imaginăm o experiență și când o trăim, dar asta nu înseamnă că orice scenariu imaginat este înregistrat ca fapt real.
Imaginația mentală poate influența emoțiile, așteptările, atenția și pregătirea pentru acțiune.
Iar atunci când construim în minte un scenariu viitor, putem combina informații din experiențele trecute cu posibilități noi.
Acest lucru este important pentru învățare, anticipare și planificare.
În cazul unui proces neurografic, desenul poate oferi o modalitate suplimentară de a susține reflecția.
În loc să mă limitez la o succesiune de gânduri, îmi reprezint simbolic experiența. O pot observa, modifica, reorganiza și explora din perspective diferite.
Nu înseamnă că un desen modifică automat structurile neuronale într-un mod specific sau că un algoritm garantează schimbări în subconștient. Pentru asemenea afirmații ar fi necesare dovezi științifice directe.
Dar procesul poate deveni o experiență personală de clarificare, creativitate și conștientizare.
Iar acest lucru, pentru mine, are valoare.
Dincolo de rezultat se află și efectele pe care nu le-am anticipat
Aș vrea să ne oprim puțin aici.
Pentru că atunci când ne imaginăm un rezultat, avem tendința să vedem mai ales partea lui plăcută.
Dacă îmi doresc o promovare, mă gândesc la satisfacție, recunoaștere, venituri mai mari.
Dar poate promovarea aduce și un program diferit, mai multă responsabilitate, mai puțin timp liber.
Dacă îmi doresc să mă mut într-un alt oraș, văd libertatea, noul început, posibilitățile.
Dar cum voi gestiona distanța față de oamenii dragi? Cum îmi voi construi o nouă rețea de sprijin?
Dacă îmi doresc o relație, mă gândesc la iubire și apropiere.
Dar sunt pregătită pentru vulnerabilitatea, comunicarea și responsabilitatea emoțională pe care le presupune?
Uneori nu ne temem doar că nu vom obține ceea ce dorim.
Ne putem teme, fără să realizăm pe deplin, și de ceea ce s-ar putea schimba dacă reușim.
De aceea, explorarea a ceea ce se află dincolo de rezultat poate fi atât de valoroasă.
Ne permite să privim obiectivul într-un context mai larg.
Nu doar ca pe o recompensă, ci ca pe începutul unei noi etape de viață.
Un exercițiu de explorare: cum îți poți imagina propriul scenariu nou
Dacă tema aceasta rezonează cu tine, îți propun un exercițiu de reflecție pe care îl poți face chiar acum.
Nu este reproducerea unui algoritm oficial de NeuroGrafica, ci o explorare personală inspirată de felul în care lucrez cu această temă.
Ia o foaie și câteva culori.
Alege un obiectiv important pentru tine, unul care te preocupă în această perioadă.
Prezentul
Reprezintă printr-o formă locul în care simți că te afli acum.
Întreabă-te: Unde sunt? Ce simt? Ce știu despre situația mea? Ce nu vreau să văd?
Resursele
Adaugă forme care să reprezinte ceea ce ai deja la dispoziție.
Ce mă susține? Ce calități am? La cine pot apela? Ce experiențe mă pot ajuta?
Obstacolele
Reprezintă ceea ce percepi că stă între tine și obiectiv.
Ce mă oprește? Ce mă sperie? Care sunt riscurile reale? Ce convingeri ar merita să examinez?
Rezultatul
Reprezintă obiectivul ca și cum ar fi fost deja atins.
Cum arată această experiență? Ce înseamnă pentru mine? Ce simt când mă imaginez acolo?
Efectele rezultatului
Acum privește mai departe.
Ce se schimbă în viața mea? Ce câștig? Ce responsabilități apar? Ce aș putea pierde? Ce va trebui să învăț?
Dincolo de rezultat
Continuă desenul dincolo de forma care reprezintă obiectivul.
Ce alte posibilități apar? Ce pot construi mai departe? Ce parte din mine ar avea ocazia să se exprime?
Nu te grăbi să găsești răspunsurile.
Uneori, întrebările sunt mai valoroase decât primul răspuns pe care ni-l oferim.
Întoarcerea în prezent
Privește desenul în ansamblu și întreabă-te:
Care este primul pas realist pe care îl pot face în următoarele zile?
Ce resursă pot activa?
Și ce aș putea face diferit dacă nu mi-aș mai condiționa valoarea personală de reușită?
Acest ultim pas mi se pare esențial.
Pentru că un scenariu nou nu se construiește doar imaginându-l, ci și prin alegerile și acțiunile pe care începem să le facem.
Și dacă rezultatul nu mai este finalul poveștii?
Privind desenul meu, mă gândesc că poate una dintre cele mai mari limitări pe care ni le construim este să considerăm că viața începe abia după ce obținem ceva.
După ce slăbim.
După ce câștigăm suficient.
După ce întâlnim omul potrivit.
După ce terminăm un curs.
După ce devenim cine credem că ar trebui să fim.
Și în tot acest timp, cine are grijă de omul care suntem astăzi?
De emoțiile lui, de nevoile lui, de corpul lui, de viața care se întâmplă chiar acum?
Am ajuns să cred că rezultatele sunt importante, dar nu ar trebui să devină singurele dovezi ale valorii noastre.
Iar ideea de a privi dincolo de rezultat îmi oferă un alt mod de a mă raporta la viitor.
Nu mai văd obiectivul ca pe o linie de sosire după care totul se oprește.
Îl văd ca pe o poartă.
Dincolo de ea pot exista alte experiențe, alte alegeri, alte provocări, alte versiuni posibile ale propriei vieți.
Și poate că ceea ce caut nu este doar să ating un anumit rezultat.
Poate caut să îmi dau voie să trăiesc altfel.
Să am mai multă încredere.
Să nu mai amân bucuria.
Să îmi folosesc resursele.
Să îndrăznesc să construiesc o viață în care obiectivele să mă inspire, nu să mă țină captivă.
Pentru mine, aceasta este adevărata invitație a temei „Dincolo de rezultat”.
Să explorez viitorul fără să mă desprind de prezent.
Să folosesc imaginația fără să pierd contactul cu realitatea.
Să creez scenarii noi, dar să îmi asum și pașii necesari pentru a le transforma în experiențe trăite.
Și, mai ales, să nu uit că omul care parcurge drumul este la fel de important ca obiectivul spre care se îndreaptă.
O ultimă întrebare
Dacă ai închide ochii pentru câteva clipe și ți-ai imagina că ai obținut deja ceea ce îți dorești atât de mult…
Dacă nu ar mai trebui să demonstrezi nimic, să convingi pe nimeni sau să îți justifici propria valoare…
Ce ai descoperi dincolo de rezultat?
Poate un obiectiv nou.
Poate o libertate pe care nu ți-ai permis să o imaginezi.
Poate o nevoie profundă pe care ai ignorat-o.
Sau poate ai descoperi că o parte din ceea ce cauți în viitor merită să primească un loc în viața ta chiar de astăzi.
Pentru că, uneori, nu avem nevoie doar de un drum nou.
Avem nevoie să ne dăm voie să imaginăm o poveste care continuă și după ce am ajuns acolo unde credeam că se termină.
NeuroGrafica este prezentată aici ca metodă de expresie și explorare personală. Beneficiile generale ale activităților artistice și ale imaginației mentale nu demonstrează automat eficiența clinică a unui anumit algoritm neurografic. Exercițiul propus nu înlocuiește psihoterapia sau îngrijirea medicală atunci când acestea sunt necesare.
