Cum ne vorbește subconștientul în gesturi, mirosuri și culori…
*Toată viața mea am iubit freziile galbene.
Fără să știu exact de ce, mă fascinează, mă liniștesc, mă bucură.
Le-aș aduce acasă de fiecare dată când le văd, in cantități maaari.
Și pentru cei care mă cunosc… nu este o noutate.
*Dar nicio preferință profundă nu este chiar întâmplătoare.
*De curând, într-un proces de NeuroGrafică, am descoperit ceva care m-a lăsat fără cuvinte.
*O amintire. *O ancoră. *Un buton emoțional activat cu ani în urmă.
* Clasa a doua. O fetiță. Trei frezii galbene.
Mama fusese la o „ședință cu părinții”, „Tovarășa” mă lăudase. Aveam doar note bune.
Pe drumul spre casă, mama a trecut prin piață și a cumpărat 3 frezii galbene, pe care mi le-a oferit, in semn de „Bravo!”, de apreciere.
Nu a fost nevoie de prea multe cuvinte.
Doar flori. Miros. Gest.
Pentru mine, acele flori au însemnat apreciere.
„Mama mă vede.”
„Mama e mândră de mine.”
O stare rară, dar atât de valoroasă.
*Atunci, subconștientul meu a făcut o asociere tăcută și puternică:
frezii galbene = iubire + validare + bucurie + siguranță + apreciere = TE VĂD!
*Și de atunci, de fiecare dată când văd frezii galbene…
…simt un soi de „acasă”.
…un gol se umple.
…este ca și cum primesc din nou acel gest, acea iubire, acea validare.
Subconștientul a vorbit, de curând, prin desen, culoare, formă – prin NeuroGrafica.
* Subconștientul nu uită.
El înregistrează, leagă, asociază, activează.
Și o face non-verbal.
*Poate te întrebi de ce iubești o melodie anume, sau de ce plângi când simți un anumit miros, de ce ai o reacție puternică la o imagine simplă.
De multe ori, este un buton vechi, o ancoră emoțională care a fost activată într-un moment important.
Și care, chiar dacă tu ai uitat… el NU a uitat.
* Ce putem învăța de aici?
* Că preferințele noastre sunt porți către povești mai vechi.
* Că vindecarea vine din conștientizare, nu doar din raționalizare.
* Că înăuntrul nostru există o hartă afectivă… iar uneori, o floare ne conduce înapoi spre un moment în care am fost iubiți.
* Gând de încheiere:
Nu este doar despre frezii.
Este despre copilul din mine care, printr-un gest mic, a simțit că este văzut.
Și despre adultul care, zeci de ani mai târziu, a înțeles de ce.
Adevărata descoperire a fost asta
Învață să te vezi – exact așa cum ai avut nevoie să fii văzut(ă) dintotdeauna.