*Astăzi, nu vreau soluții. Vreau doar să fiu.
De prea multe ori, am fost privită ca „cea puternică”.
Cea care știe, cea care poate, cea care se ridică oricând, zâmbește, organizează, susține, încurajează.
Dar astăzi…
nu vreau să fiu puternică.
Nu vreau să știu, să fac, să rezolv.
Astăzi aș vrea doar…
să fiu văzută, să simtă cineva că sunt acolo, să nu mă întrebe „ce ai pățit?”, ci doar să rămână lângă mine, în tăcere, fără grabă.
*Puterea, uneori, devine o mască.
O punem din reflex, pentru că lumea se simte mai în siguranță când ne vede „bine”.
Pentru că ne temem că, dacă ne arătăm rănile, nu o să le știe nimeni ține.
Pentru că ne-am obișnuit să oferim, dar am uitat cum este să cerem.
*Adevărul este că nu vreau să mi se spună mereu „ești puternică”.
Aș vrea să mi se spună:
„Este ok să nu fii.”
„Este ok să obosești.”
„Sunt aici, chiar dacă n-ai chef să zâmbești”.
* Dacă și tu te regăsești…
Dacă și tu simți că porți, uneori, un rol care te apasă…lasă-ți inima să respire!
Ai voie să nu fii puternic(ă), ai voie să plângi, să te oprești, să nu știi.
Ai voie să simți tot ce vine. Fără să explici. Fără să demonstrezi.
Uneori, vindecarea începe nu când „te ridici” din nou, ci când cineva te vede, exact acolo unde ești…
… și te ține de mână, fără să-ți ceară nimic.